Despre debut

  • Professional resume and cover letter
  • The First Stage

    the-first-stage

    Some time ago I spoke about Cătălin Pînzaru’s Primul stagiu. Well, today I wish to speak of the English version of said book, The First Stage. I spent so much time with it that it is impossible for me to forget it. So, let’s start with the beginning: the original version appeared in December 2012 (right before the mayan apocalypse) and in 2013 two translations –English and Italian – joined it.

    I have to tell you right for the start that this is the first part of what is going to become a trilogy, but do not fret, for it can be read as a stand-alone book. If you want to place a label on it, you could say it’s a sci-fi novel… and yet it is so much more. If you are not exactly a fan of this genre, don’t be discouraged, because you will find here action, mystery and a touch of romance. You don’t really get much from the title and the cover is helpful, but it’s not enough. There is so much more than meets the eye.

    In order to understand what this novel is about, where the plot is going to take you, you need to keep in mind some questions: what if one day your whole world is turned upside down? What if the apocalypse is knocking at your door and there is no way of escaping it? What if things aren’t always what they seem? We meet Davis Sander – an ordinary man with a not-so-ordinary past – who, with the help of his friends (Irene Burns, Grant Dumaine, Elisabeth Rinehart), starts a race against time in hopes of uncovering secrets hidden in plain sight, ones that just might decide the future of mankind. Unfortunately, I cannot give you too many details about the plot since I don’t want to spoil the fun for those who haven’t read it yet.

    For some reason, I usually avoid sci-fi books and I wasn’t exactly sure if I was doing the right thing when I started reading this one. But it proved to be a good choice. It would be foolish of me to say that what is said is not important, buthow it is said matters just as much. One evening… that’s enough to go through it. Or read it while on a bus or a train; it will make the ride much more interesting. It is a fast-paced novel. After the first few pages, when you learn who the main characters are, where and when the action takes place (the USA, in a year that is not specified, but it is easy for us to guess that we are not that far away from our own time), you are sucked into the world created by Cătălin Pînzaru, unable or unwilling to step out of it.

    As I said before, this is more than science fiction and every reader can find a little something to enjoy. There’s no beating around the bush here, everything is straight to the point. We are taken further away from normality the way we know it and – what caught my attention – we are given the chance to witness the reactions of the individual and of the masses in extreme situations. Granted, the accent falls on the individual, but the comparison is quite obvious. And so is the shift from reason, to panic and to curiosity.

    We see the world mostly through the eyes of Davis Sander. We are there when he tries to both recover his memories and to understand what is suddenly happening around him. He is a good example for the individual who asks the right questions, who values his right to know the truth. And he actually takes a stand. Of course, we are offered more than subjectivity and more than one perspective. Thus, we have the chance to better understand the society in which the characters live… not so different from our own, if you think about it.

    This is a piece of literature that is easy to read and easy to visualize. Since dialogue plays an important part and the action doesn’t stall, you can almost hear the lines or get the feeling that the action unfolds just a few feet away from you. As for me… well, we do have a bit of a cliffhanger in the end, so I am looking forward to read the sequel and learn more about the characters I already know and to make some new acquaintances.

    by Elena Atudosiei

     

    research paper helpbuy essay fast online

    Primul Stagiu @ Cristina V (Bibliophile)

    Articolul complet pe cristina-v.com.

    Nu sunt mare amatoare a genului SF, cu toate ca, in trecut, am avut unele lecturi ceva mai fantastice sau legate de Star Trek. Nu inteleg exact din ce motiv anume, ma regasesc impamantenita in realitatea cotidiana, si ma impresioneaza mult mai mult dramele realiste decat povestile cu prea putine sanse de cristalizare.

    Totusi, dupa ce am inceput sa citesc Primul stagiu, am ramas fermecata de lumea propusa de Catalin Pinzaru. O data pentru ca actiunea se desfasoara intr-un viitor nu prea indepartat, si, in alte cuvinte, am beneficiat de amanuntele pragmatice care ma fac sa ma simt ca acasa, iar a doua oara pentru ca nu debuteaza ca un roman clasic SF. Nu te baga in sperieti cu lumi paralele, universuri care de care mai stranii, si extraterestri care nu pot fi descrisi si, deci, nici imaginati. Personajele care alcatuiesc actiunea propriu-zisa sunt cat se poate de firesti, ba mai mult, incredibil de umane. M-as fi putut regasi, cu usurinta, in oricare.

    Nu as vrea sa va dau prea multe detalii, pentru a nu strica din placerea ce v-o rezerva lectura cartii in discutie. Ce-as vrea sa va spun, insa, e ca m-a fascinat un personaj anume, Davis Sander, care sufera de un tip de amnezie survenita in urma unui accident. Nu numai ca mi se par realmente fascinante fenomenele nervoase de acest tip, dar, bineinteles, majoritatea cartilor care trateaza, indirect, subiectele de gen creeaza anumite intrigi cu privire la asta si mai ales cu privire la recuperarea partiala a memoriei. Nu am vrut sa sugerez in nici un fel faptul ca, din aceasta cauza, actiunea este previzibila… fiindca numai astfel nu poate fi descrisa.

    Cartea asta are de toate, si venind asta din partea mea, chiar trebuie sa ma credeti. Beneficiaza si de un ritm alert al actiunii, probabil provenit din faptul ca limbajul e direct si concis, si nu risca sa va plictiseasca. Eroul cheie, care apare spre finalul povestii, e teribil de carismatic si misterios, si are o serie de atribute iesite din comun.

    Concurs Revista de suspans

    CONCURS: Câştigaţi 2 ex. din romanul „Primul stagiu“ de Cătălin Pînzaru

    Posted on September 13, 2013 by RS

    Revista de suspans vă dă ocazia să câştigaţi două exemplare din romanul Primul stagiu de Cătălin Pînzaru, oferite chiar de autor, cu dedicaţie şi autograf.

    Despre concurs:

    Durata concursului: din 13 până în 27 septembrie 2013.

    Romanul Primul stagiu a fost deja tradus în limbile engleză şi italiană, urmând să îşi găsească editor în aceste două spaţii culturale. Ce aveţi de făcut: Spuneți-ne într-un comentariu la această postare cum se intitulează romanul într-una dintre cele două traduceri. (Menţionăm că ambele variante respectă structura titlului românesc.)

    Cei doi câştigători vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi folosind aplicaţia web random.org. We accept Prices Testimonials buy-an-essays.com Samples Blog FAQ Contact us Smart custom Writing is your lifeline in a whirl of academic assignments!

    Any free http://incysa.com/ college admission essay will be http://oldpaperbuyer.com/ better than a custom admission essay that is provided for money by other companies.

    Câştigătorii vor fi anunţaţi pe blogul revistei, urmând să ne furnizeze adresa poştală la care doresc să primească premiul.

    Despre carte:

    Grant Dumaine crede că nu mai are mult de trăit. Astfel, el îşi regizează în grabă sfârşitul alături de Elisabeth Rinehart, o tânără cochetă şi complicată. În scurt timp, sfârşitul se transformă într-un nou început, care ni-l dezvăluie pe Davis Sander, un amnezic cu memoria ca o „carte ruptă în două din care lipseşte ultima parte“. Acesta îşi reface viaţa de după un teribil accident când, odată cu evenimentele extraordinare în care este prins, „cubul de gheaţă care îi ţinuse până nu de mult amintirile prizoniere“ începe să se topească. Convins că nu trăieşte doar o simplă coincidenţă, Davis Sander hotărăşte să descâlcească iţele unei înscenări care pare doar o plăsmuire a imaginaţiei sale.

    „Primul stagiu“ găzduieşte multe alte personaje şi situaţii extraordinare, cu care putem empatiza fie din perspectiva emoţiilor trăite, a trăsăturilor de caracter sau a deciziilor luate fără niciun dram de egoism. De asemenea, în ultima parte a cărţii avem ocazia să vedem omul şi societatea dintr-o altă perspectivă şi, poate, odată ce am întors ultima pagină, vom reuşi săprivim cu alţi ochi lumea în care trăim.

    • Citiţi o recenzie la acest roman semnată de Mircea Pricăjan în Revista de suspans #10.
    • Citiţi un interviu cu autorul realizat de Mircea Pricăjan în Revista de suspans #10.

    Pentru concurs accesati urmatorul link: http://blog.revistadesuspans.ro/concurs-castigati-2-ex-din-romanul-primul-stagiu-de-catalin-pinzaru/

    Catalin Pinzaru vs Mircea Pricajan in Revista de suspans nr. 10/2013

    CopertaRS10-bookMircea PRICĂJAN: Ai debutat direct cu un roman. Nu scrii proză scurtă sau nu consideri că ea este material bun pentru un debut?

    Cătălin PÎNZARU: Dimpotrivă, proza scurtă e un material excelent pentru debut, mai cu seamă când îți îmbraci gândurile în niște haine mai pretențioase și le lași să iasă în lume pentru prima dată.

    Totuși, discutăm astăzi despre un roman pentru că mai întâi a fost un ghid de 300 de pagini pe care l-am scris fără să-l mai public însă, la acesta se adaugă câteva episoade văratice în care am tot încercat să-mi ascut pana cu o poveste începută de mult prea multe ori. A urmat o pauză mai lungă, iar odată ce am simțit că am de spus o poveste demnă de un roman, am știut ce mă așteaptă chiar de la prima pagină, adică multă transpirație, deseori fără rezultate spectaculoase.

    M.P.: Ai purtat mult timp cu tine subiectul romanului sau ți-a venit într-o clipă, ca o revelație, la îndemnul muzei?

    C.P.: Geneza romanului are legături strânse cu o legendă urbană care spune că în administrația americană ar exista alte 39 niveluri de secretizare dincolo de „top secret” și doar președintele Eisenhower ar fi ajuns cel mai aproape de ultimul nivel. În acest sistem ermetic în care nici președintele n-are acces la anumite informații, un proiect secret este trecut pe linie moartă, pus în stare de conservare, apoi lăsat uitării până când Davis Sander, un programator care părăsește fără voia lui proiectul cu pricina, încearcă peste ani să afle ce s-a ales de munca lui. Și uite așa eroul nostru se trezește stăpân peste niște lucruri… pentru care crede că nu trebuie să dea socoteală nimănui.

    Proiectul 309, căci așa s-ar fi chemat romanul, ar fi fost o poveste care ar fi stat în picioare de una singură, dar mai târziu am ajuns la concluzia că un thriller pe jumătate militar și pe jumătate SF ar fi interesat mai degrabă publicul masculin, așa că am hotărât să rescriu povestea pentru o audiență mai largă și aproape că am luat-o de la capăt, din moment ce primul capitol în care era descrisă pe îndelete o bază militară a fost redus, în noua versiune, la două paragrafe. În acest context, țin să pomenesc de un articol recent semnat de dl. Haulică în care punctează foarte bine problema adecvării unei scrieri la publicul țintă.

    Revenind la roman, am hotărât să încep cu o poveste de dragoste marcată de apocalipsă. Așa am reușit să atrag în special pe cititoarele care se feresc de literatura SF. O dovadă că nu știi întotdeauna ce-ți place. Partea a doua este răposatul „Proiect 309” peste care am adăugat o a treia parte, una destul de alertă, dar și cu ceva esență pentru a stârni interesul față de o trilogie.

    M.P.: Plănuiești o trilogie, deci. Ai deja totul clar în gând, până la ultimul punct, sau afli și tu ce se întâmplă pe măsură ce scrii?

    Plăcerea de a scrie ține și de o anumită lipsă de predictibilitate.

    C.P.: Dacă există autori care au totul clar în cap până la ultimul punct, eu nu mă număr printre ei. Plăcerea de a scrie ține și de o anumită lipsă de predictibilitate.

    Pentru partea a doua am pregătite câteva intrigi îndrăznețe și originale, cel puțin așa-mi place să cred. Însă, cu ce umpli golul dintreideile mari face o carte să fie citită, așa că munca cea grea va fi să încerc să uit de punctele forte ale poveștii și să mă concentrez asupra detaliilor.

    M.P.: Primul stagiu e un roman puternic vizual și alert. Ți-a fost greu să nu te lași pradă divagației? Continue reading “Catalin Pinzaru vs Mircea Pricajan in Revista de suspans nr. 10/2013”

    Un debut puternic

    Autor: 

    Articol publicat în: Recenzii ●  / July, 2013

    Cătălin Pînzaru a apărut parcă din neant cu acest prim roman dintr-o plănuită trilogie. Numele lui nu circula în lumea pasionaților de SF, așa cum adesea se întâmplă. N-a publicat povestiri pe blogul propriu, nu a participat cu niciun text la niciun cenaclu (virtual sau real) și nici nu a publicat vreo altă bucată literară în revistele noastre de specialitate. În loc de toate acestea, Cătălin Pînzaru a stat în umbră și a scris. A scris cartea pe care i-ar fi plăcut să o citească, probabil, venind din partea altor scriitori români. Și bine a făcut.

    Căci Primul stagiu este un roman surprinzător de bun pentru un autor aflat la momentul debutului. Citindu-l îți dai seama imediat care a fost intenția autorului și, mai important, înțelegi că și-a pus planul în aplicare cu precizie elvețiană. Cătălin Pînzaru a urmărit să scrie o carte alertă, cu personaje vii puse în situații excepționale, să vină cu o poveste proaspătă pe un subiect vechi… Să nu lase în carte nimic ce ar putea împiedica fluența lecturii. Sinceritatea cu care autorul abordează acest gen de proză și deschiderea cu care recunoaște (în subsidiar, dar și la nivel declarativ, dincolo de textul literar) că înainte de toate își dorește să-l facă pe cititor să se simtă bine citindu-l sunt trăsături rare în zilele noastre, când mult prea adesea cel mai efemer efort literar este învăluit în pretenții la nemurirea artei proprii. Prin Primul stagiu ni se demonstrează că literatura poate fi în cel mai strict sens distracție, tot așa cum distracție este și filmul.

    Și tocmai cu atributele filmului Primul stagiu are multe lucruri în comun. Roman alert, de situație, acesta îndeplinește criteriul esențial: vizualul. Cătălin Pînzaru, în puținele descrieri care întrerup dialogurile sale (bine realizate, și ele, cu surprinzător de puține alunecări în didacticism și declarativ), reușește să apese exact acele butoane ale imaginației care declanșează imagini puternice.

    La început avem în Primul stagiu un roman apocaliptic (apropierea unui asteroid de Pământ), pentru ca apoi lucrurile să ia o turnură neașteptată. Asteroidul este spulberat în ultima clipă de vizitatori din spațiul cosmic. Aceiași vizitatori aterizează pe pământ într-o misiune aparent pașnică. Aparențele se păstrează însă doar pentru cei mulți. Protagoniștii noștri intuiesc ceva necurat și încep să investigheze. Concluzia la care ajung are darul de a da și mai mult lucrurile peste cap. Tocmai când ești convins că autorul va zăbovi până la capăt asupra unei scene, că povestea se va opri acolo, pentru a fi continuată în volumul următor, vine un nou episod alert care împinge personajele într-o nouă aventură.

    Continuarea în RS nr. 10.

    Azi citesc “Primul stagiu”

    April 8, 2013 | 

    Să începem cu începutul, sau mai bine cu “sfârșitul”?

    Dacă ați ști că totul se termină in câteva zile ce ați face? Evident, în afară de a fugi la banca si de a plăti rata restantă. Vorba aia, pe orice lume ai fi – nu e bine sa ai datorii. Ei bine, Grant Dumaine, unul din personajele principale, află că nu mai are mult de trăit. Un asteroid imens se rupe în două, iar o bucată o să spulbere Pământul în doar două, trei zile. Cum Grant lucra la un observator e printre primii oameni din lume care află de asteroid. Nu stă mult pe gânduri și, până să se declanșeze isteria, hotărăște să-și petreacă ultimele două zile alături de Elisabeth Rinehart (Lisa), fără îndoială femeia vieții lui. Ajuns acasă, îi propune acesteia, cu mult sânge rece, o escapadă de weekend la o cabană izolată din munți.

    Si ce sa vezi? Sfârșitul lumii n-a mai venit, ca de obicei. Ce v-am povestit mai sus e doar primul capitol din carte în care autorul, prin personajul său, se întreabă dacă e bine ca noi sa luam hotărâri pentru alții. Pentru că, dacă nu v-ați prins deja, Grant nu suflase o vorbă despre asteroid iubitei lui. Mai mult, avusese grijă să o izoleze de orice sursa de informare: telefon, belva.ro, facebook etc. Pur și simplu voia s-o vadă cu zâmbetul pe buze până-n ultima clipă. (Nu uitați să zâmbiți mai des fetelor!  )

    Pe bune dreptate, după primele pagini mă întrebam unde e SF-ul, pentru că acţiunea decurgea atât de natural încât, chiar dacă era vorba de un asteroid care urma să lovească pământul în doar câteva zile, aveam senzaţia că şi acest lucru e unul firesc.

    Poate vă întrebați deja, de ce n-a mai venit asteroidul? Ei bine, povestea de abia acum începe. Traiectoria inexplicabilă a asteroidului devine pe parcursul cărții destul de explicabilă. Bineînțeles, nu toată lumea pricepe. Personajul principal al cărții, Davis Sander, un tip de vârstă mijlocie care, printr-o „ironie neruşinată a sorţii”,ajunsese să lucreze ca inspector de daune la departamentul Accidente auto ( după ce, cu ceva ani în urmă, suferise un accident ce avea să-i dea toată viaţa Continue reading “Azi citesc “Primul stagiu””

    Recenzie sticul.ro

    de Atudosiei Elena

    Propun să vorbim astăzi despre romanul Primul stagiu, care marchează atât debutul lui Cătălin Pânzaru în postura de romancier, cât şi începutul unei trilogii. Acest prim volum a apărut la sfârţitul lui 2012, la Fundaţia Comunitară Iaşi.

    Avem de-a face cu un SF ceva mai atipic, presărat cu elemente din proza realistă, de acţiune şi romance. Titlul este – aparent – unul simplu şi nu oferă indicii despre ce se ascunde între paginile cărţii; dar să nu ne lăsăm înşelaţi de aparenţe. Odată terminată lectura s-ar putea să avem parte de câteva surprize.

    Este un roman care îi va încânta atât pe cei versaţi în ale SF-ului, cât şi pe cei care abia acum încep să descopere acest gen de literatură. Faptul că apar şi trăsături specifice altor specii nu fac decât să ofere mai multă complexitate textului. De exemplu, poveştile de dragoste nu ajung în prim-plan, ci sunt prezentate succint ca părţi absolut normale din vieţile personajelor. Acestea capătă mai multă verosimilitate şi scapă de eticheta personaj plat. Titulatura roman de acţiune i se potriveşte ca o mănuşă, cititorii fiind ţinuţi în alertă la tot pasul şi vizualizând scenele sub forma unui film.

    Suntem purtaţi în America zilelor noastre, unde facem cunoştinţă cu Davis Sander, Irene Burns, Grant Dumaine, Elisabeth Rinehart şi mulţi alţii. Aceştia duc vieţi care par a fi rupte din realitate…cel puţin până la un punct, când aproape tot ce credeau ei că reprezintă normalitate e dat peste cap. Scenariul propus de autor e unul cât se poate de verosimil. What if? Dacă am fi puşi într-o situaţie ieşită din comun, cum ar reacţiona individul şi cum ar reacţiona masele? Găsim răspuns la ambele părţi din întrebare, deşi accentul cade pe individ. Cine este capabil să gândească la rece nu are decât de câştigat.

    Cel mai interesant personaj este Davis Sander, un om ale cărui amintiri au fost închise într-un cub de gheaţă în urma unui accident de maşină. Însă situaţiile în care este pus îl ajută să-şi recupereze trecutul. Ceea ce descoperă e mai mult decât ar putea accepta cineva care crede tot ce i se spune , fără a mai căuta explicaţii. Îi aflăm povestea pas cu pas şi vedem lumea în special prin ochii lui, deşi nu putem vorbi strict de subiectivitate. Perspectivele narative se schimbă pentru a ne oferi o imagine de ansamblu asupra societăţii în care trăieşte.

    Odată începută, lectura pare să curgă de la sine. Abundă dialogul, iar limbajul folosit denotă naturaleţe şi muncă de cercetare atunci când vine vorba de detalii tehnice. Cronologia este în mare parte respectată, rememorările care apar având rolul de a crea un fundal solid pentru personaje şi acţiune.

    Romanul pare să se ceară transpus într-un scenariu şi mai apoi într-o ecranizare. Preferabil în limba engleză, dacă luăm în considerare nu doar locaţia menţionată, ci şi faptul că replicile ar suna perfect în engleză.

    Pentru moment nu ne rămâne decât să aşteptăm partea a doua pentru a descifra misterele rămase în picioare. Cât despre Primul stagiu, sunteţi invitaţi să-i descoperiţi toate secretele singuri. Şi încheiem cu un citat din Doctor Who: “Spoilers!”

    Irene Burns

    După alte câteva minute, în care Davis nu-i dădu niciun semn că ar avea de gând să se urnească de acolo, Irene schimbă tactica.

    — Gata! Îmi ajunge! zise ea și începu să tragă de el ca de un copil care nu-și mai dezlipea ochii de la o vitrină cu jucării.

        Davis se lăsă târât pe scări. Un tremur ușor îl luase în stăpânire după ce văzu că odată ajunși în apartament drumul părea să se termine în dormitor. Vroia să-i spună că locul lui era pe canapeaua incomodă din living. Nu vroia să ajungă sub aceeași pătură, unde lucrurile ar fi putut s-o ia ușor razna în acele momente confuze pe care le trăiau amândoi.

        Irene îl trase de mână în pat și-l prinse mai apoi în brațe ca pe o jucărie. Davis se lăsă în voia ei, gândindu-se că poate tot ce ea avea nevoie era să se simtă protejată, ca orice femeie. Vroia s-o vadă ațipind și să revină numaidecât pe acoperiș. Nu era ușor deloc să plece de lângă corpul ei cald și mirosul ei dulce, ce parcă i se dizolvase în sânge și-l făcuse să fiarbă. Hotărâse să rămână fără să renunțe însă la gândul de a reveni pe acoperiș.

                    Ca și cum lucrurile n-ar fi fost deja destul de complicate, Irene își scoase verigheta și-i o lăsă să cadă pe noptieră. Verigheta se zvârcoli de câteva ori și tăcu. La fel și Davis. Nu înțelegea ce însemna verigheta aruncată pe noptieră. Era un semn că vrea să se elibereze de ea? Sau așa făcea de fiecare dată înainte să se culce? Atunci de ce nu și-a dat-o jos când s-a băgat în pat prima oară? Să fi uitat? Erau atât de multe întrebări care și-ar fi găsit răspunsurile în câteva vorbe, dar situația lor parcă devenise un joc căruia o discuție serioasă i-ar fi pus capăt.