Catalin Pinzaru vs Mircea Pricajan in Revista de suspans nr. 10/2013

CopertaRS10-bookMircea PRICĂJAN: Ai debutat direct cu un roman. Nu scrii proză scurtă sau nu consideri că ea este material bun pentru un debut?

Cătălin PÎNZARU: Dimpotrivă, proza scurtă e un material excelent pentru debut, mai cu seamă când îți îmbraci gândurile în niște haine mai pretențioase și le lași să iasă în lume pentru prima dată.

Totuși, discutăm astăzi despre un roman pentru că mai întâi a fost un ghid de 300 de pagini pe care l-am scris fără să-l mai public însă, la acesta se adaugă câteva episoade văratice în care am tot încercat să-mi ascut pana cu o poveste începută de mult prea multe ori. A urmat o pauză mai lungă, iar odată ce am simțit că am de spus o poveste demnă de un roman, am știut ce mă așteaptă chiar de la prima pagină, adică multă transpirație, deseori fără rezultate spectaculoase.

M.P.: Ai purtat mult timp cu tine subiectul romanului sau ți-a venit într-o clipă, ca o revelație, la îndemnul muzei?

C.P.: Geneza romanului are legături strânse cu o legendă urbană care spune că în administrația americană ar exista alte 39 niveluri de secretizare dincolo de „top secret” și doar președintele Eisenhower ar fi ajuns cel mai aproape de ultimul nivel. În acest sistem ermetic în care nici președintele n-are acces la anumite informații, un proiect secret este trecut pe linie moartă, pus în stare de conservare, apoi lăsat uitării până când Davis Sander, un programator care părăsește fără voia lui proiectul cu pricina, încearcă peste ani să afle ce s-a ales de munca lui. Și uite așa eroul nostru se trezește stăpân peste niște lucruri… pentru care crede că nu trebuie să dea socoteală nimănui.

Proiectul 309, căci așa s-ar fi chemat romanul, ar fi fost o poveste care ar fi stat în picioare de una singură, dar mai târziu am ajuns la concluzia că un thriller pe jumătate militar și pe jumătate SF ar fi interesat mai degrabă publicul masculin, așa că am hotărât să rescriu povestea pentru o audiență mai largă și aproape că am luat-o de la capăt, din moment ce primul capitol în care era descrisă pe îndelete o bază militară a fost redus, în noua versiune, la două paragrafe. În acest context, țin să pomenesc de un articol recent semnat de dl. Haulică în care punctează foarte bine problema adecvării unei scrieri la publicul țintă.

Revenind la roman, am hotărât să încep cu o poveste de dragoste marcată de apocalipsă. Așa am reușit să atrag în special pe cititoarele care se feresc de literatura SF. O dovadă că nu știi întotdeauna ce-ți place. Partea a doua este răposatul „Proiect 309” peste care am adăugat o a treia parte, una destul de alertă, dar și cu ceva esență pentru a stârni interesul față de o trilogie.

M.P.: Plănuiești o trilogie, deci. Ai deja totul clar în gând, până la ultimul punct, sau afli și tu ce se întâmplă pe măsură ce scrii?

Plăcerea de a scrie ține și de o anumită lipsă de predictibilitate.

C.P.: Dacă există autori care au totul clar în cap până la ultimul punct, eu nu mă număr printre ei. Plăcerea de a scrie ține și de o anumită lipsă de predictibilitate.

Pentru partea a doua am pregătite câteva intrigi îndrăznețe și originale, cel puțin așa-mi place să cred. Însă, cu ce umpli golul dintreideile mari face o carte să fie citită, așa că munca cea grea va fi să încerc să uit de punctele forte ale poveștii și să mă concentrez asupra detaliilor.

M.P.: Primul stagiu e un roman puternic vizual și alert. Ți-a fost greu să nu te lași pradă divagației? Continue reading “Catalin Pinzaru vs Mircea Pricajan in Revista de suspans nr. 10/2013”