The First Stage

the-first-stage

Some time ago I spoke about Cătălin Pînzaru’s Primul stagiu. Well, today I wish to speak of the English version of said book, The First Stage. I spent so much time with it that it is impossible for me to forget it. So, let’s start with the beginning: the original version appeared in December 2012 (right before the mayan apocalypse) and in 2013 two translations –English and Italian – joined it.

I have to tell you right for the start that this is the first part of what is going to become a trilogy, but do not fret, for it can be read as a stand-alone book. If you want to place a label on it, you could say it’s a sci-fi novel… and yet it is so much more. If you are not exactly a fan of this genre, don’t be discouraged, because you will find here action, mystery and a touch of romance. You don’t really get much from the title and the cover is helpful, but it’s not enough. There is so much more than meets the eye.

In order to understand what this novel is about, where the plot is going to take you, you need to keep in mind some questions: what if one day your whole world is turned upside down? What if the apocalypse is knocking at your door and there is no way of escaping it? What if things aren’t always what they seem? We meet Davis Sander – an ordinary man with a not-so-ordinary past – who, with the help of his friends (Irene Burns, Grant Dumaine, Elisabeth Rinehart), starts a race against time in hopes of uncovering secrets hidden in plain sight, ones that just might decide the future of mankind. Unfortunately, I cannot give you too many details about the plot since I don’t want to spoil the fun for those who haven’t read it yet.

For some reason, I usually avoid sci-fi books and I wasn’t exactly sure if I was doing the right thing when I started reading this one. But it proved to be a good choice. It would be foolish of me to say that what is said is not important, buthow it is said matters just as much. One evening… that’s enough to go through it. Or read it while on a bus or a train; it will make the ride much more interesting. It is a fast-paced novel. After the first few pages, when you learn who the main characters are, where and when the action takes place (the USA, in a year that is not specified, but it is easy for us to guess that we are not that far away from our own time), you are sucked into the world created by Cătălin Pînzaru, unable or unwilling to step out of it.

As I said before, this is more than science fiction and every reader can find a little something to enjoy. There’s no beating around the bush here, everything is straight to the point. We are taken further away from normality the way we know it and – what caught my attention – we are given the chance to witness the reactions of the individual and of the masses in extreme situations. Granted, the accent falls on the individual, but the comparison is quite obvious. And so is the shift from reason, to panic and to curiosity.

We see the world mostly through the eyes of Davis Sander. We are there when he tries to both recover his memories and to understand what is suddenly happening around him. He is a good example for the individual who asks the right questions, who values his right to know the truth. And he actually takes a stand. Of course, we are offered more than subjectivity and more than one perspective. Thus, we have the chance to better understand the society in which the characters live… not so different from our own, if you think about it.

This is a piece of literature that is easy to read and easy to visualize. Since dialogue plays an important part and the action doesn’t stall, you can almost hear the lines or get the feeling that the action unfolds just a few feet away from you. As for me… well, we do have a bit of a cliffhanger in the end, so I am looking forward to read the sequel and learn more about the characters I already know and to make some new acquaintances.

by Elena Atudosiei

 

research paper helpbuy essay fast online

Primul Stagiu @ Cristina V (Bibliophile)

Articolul complet pe cristina-v.com.

Nu sunt mare amatoare a genului SF, cu toate ca, in trecut, am avut unele lecturi ceva mai fantastice sau legate de Star Trek. Nu inteleg exact din ce motiv anume, ma regasesc impamantenita in realitatea cotidiana, si ma impresioneaza mult mai mult dramele realiste decat povestile cu prea putine sanse de cristalizare.

Totusi, dupa ce am inceput sa citesc Primul stagiu, am ramas fermecata de lumea propusa de Catalin Pinzaru. O data pentru ca actiunea se desfasoara intr-un viitor nu prea indepartat, si, in alte cuvinte, am beneficiat de amanuntele pragmatice care ma fac sa ma simt ca acasa, iar a doua oara pentru ca nu debuteaza ca un roman clasic SF. Nu te baga in sperieti cu lumi paralele, universuri care de care mai stranii, si extraterestri care nu pot fi descrisi si, deci, nici imaginati. Personajele care alcatuiesc actiunea propriu-zisa sunt cat se poate de firesti, ba mai mult, incredibil de umane. M-as fi putut regasi, cu usurinta, in oricare.

Nu as vrea sa va dau prea multe detalii, pentru a nu strica din placerea ce v-o rezerva lectura cartii in discutie. Ce-as vrea sa va spun, insa, e ca m-a fascinat un personaj anume, Davis Sander, care sufera de un tip de amnezie survenita in urma unui accident. Nu numai ca mi se par realmente fascinante fenomenele nervoase de acest tip, dar, bineinteles, majoritatea cartilor care trateaza, indirect, subiectele de gen creeaza anumite intrigi cu privire la asta si mai ales cu privire la recuperarea partiala a memoriei. Nu am vrut sa sugerez in nici un fel faptul ca, din aceasta cauza, actiunea este previzibila… fiindca numai astfel nu poate fi descrisa.

Cartea asta are de toate, si venind asta din partea mea, chiar trebuie sa ma credeti. Beneficiaza si de un ritm alert al actiunii, probabil provenit din faptul ca limbajul e direct si concis, si nu risca sa va plictiseasca. Eroul cheie, care apare spre finalul povestii, e teribil de carismatic si misterios, si are o serie de atribute iesite din comun.

Un debut puternic

Autor: 

Articol publicat în: Recenzii ●  / July, 2013

Cătălin Pînzaru a apărut parcă din neant cu acest prim roman dintr-o plănuită trilogie. Numele lui nu circula în lumea pasionaților de SF, așa cum adesea se întâmplă. N-a publicat povestiri pe blogul propriu, nu a participat cu niciun text la niciun cenaclu (virtual sau real) și nici nu a publicat vreo altă bucată literară în revistele noastre de specialitate. În loc de toate acestea, Cătălin Pînzaru a stat în umbră și a scris. A scris cartea pe care i-ar fi plăcut să o citească, probabil, venind din partea altor scriitori români. Și bine a făcut.

Căci Primul stagiu este un roman surprinzător de bun pentru un autor aflat la momentul debutului. Citindu-l îți dai seama imediat care a fost intenția autorului și, mai important, înțelegi că și-a pus planul în aplicare cu precizie elvețiană. Cătălin Pînzaru a urmărit să scrie o carte alertă, cu personaje vii puse în situații excepționale, să vină cu o poveste proaspătă pe un subiect vechi… Să nu lase în carte nimic ce ar putea împiedica fluența lecturii. Sinceritatea cu care autorul abordează acest gen de proză și deschiderea cu care recunoaște (în subsidiar, dar și la nivel declarativ, dincolo de textul literar) că înainte de toate își dorește să-l facă pe cititor să se simtă bine citindu-l sunt trăsături rare în zilele noastre, când mult prea adesea cel mai efemer efort literar este învăluit în pretenții la nemurirea artei proprii. Prin Primul stagiu ni se demonstrează că literatura poate fi în cel mai strict sens distracție, tot așa cum distracție este și filmul.

Și tocmai cu atributele filmului Primul stagiu are multe lucruri în comun. Roman alert, de situație, acesta îndeplinește criteriul esențial: vizualul. Cătălin Pînzaru, în puținele descrieri care întrerup dialogurile sale (bine realizate, și ele, cu surprinzător de puține alunecări în didacticism și declarativ), reușește să apese exact acele butoane ale imaginației care declanșează imagini puternice.

La început avem în Primul stagiu un roman apocaliptic (apropierea unui asteroid de Pământ), pentru ca apoi lucrurile să ia o turnură neașteptată. Asteroidul este spulberat în ultima clipă de vizitatori din spațiul cosmic. Aceiași vizitatori aterizează pe pământ într-o misiune aparent pașnică. Aparențele se păstrează însă doar pentru cei mulți. Protagoniștii noștri intuiesc ceva necurat și încep să investigheze. Concluzia la care ajung are darul de a da și mai mult lucrurile peste cap. Tocmai când ești convins că autorul va zăbovi până la capăt asupra unei scene, că povestea se va opri acolo, pentru a fi continuată în volumul următor, vine un nou episod alert care împinge personajele într-o nouă aventură.

Continuarea în RS nr. 10.

Azi citesc “Primul stagiu”

April 8, 2013 | 

Să începem cu începutul, sau mai bine cu “sfârșitul”?

Dacă ați ști că totul se termină in câteva zile ce ați face? Evident, în afară de a fugi la banca si de a plăti rata restantă. Vorba aia, pe orice lume ai fi – nu e bine sa ai datorii. Ei bine, Grant Dumaine, unul din personajele principale, află că nu mai are mult de trăit. Un asteroid imens se rupe în două, iar o bucată o să spulbere Pământul în doar două, trei zile. Cum Grant lucra la un observator e printre primii oameni din lume care află de asteroid. Nu stă mult pe gânduri și, până să se declanșeze isteria, hotărăște să-și petreacă ultimele două zile alături de Elisabeth Rinehart (Lisa), fără îndoială femeia vieții lui. Ajuns acasă, îi propune acesteia, cu mult sânge rece, o escapadă de weekend la o cabană izolată din munți.

Si ce sa vezi? Sfârșitul lumii n-a mai venit, ca de obicei. Ce v-am povestit mai sus e doar primul capitol din carte în care autorul, prin personajul său, se întreabă dacă e bine ca noi sa luam hotărâri pentru alții. Pentru că, dacă nu v-ați prins deja, Grant nu suflase o vorbă despre asteroid iubitei lui. Mai mult, avusese grijă să o izoleze de orice sursa de informare: telefon, belva.ro, facebook etc. Pur și simplu voia s-o vadă cu zâmbetul pe buze până-n ultima clipă. (Nu uitați să zâmbiți mai des fetelor!  )

Pe bune dreptate, după primele pagini mă întrebam unde e SF-ul, pentru că acţiunea decurgea atât de natural încât, chiar dacă era vorba de un asteroid care urma să lovească pământul în doar câteva zile, aveam senzaţia că şi acest lucru e unul firesc.

Poate vă întrebați deja, de ce n-a mai venit asteroidul? Ei bine, povestea de abia acum începe. Traiectoria inexplicabilă a asteroidului devine pe parcursul cărții destul de explicabilă. Bineînțeles, nu toată lumea pricepe. Personajul principal al cărții, Davis Sander, un tip de vârstă mijlocie care, printr-o „ironie neruşinată a sorţii”,ajunsese să lucreze ca inspector de daune la departamentul Accidente auto ( după ce, cu ceva ani în urmă, suferise un accident ce avea să-i dea toată viaţa Continue reading “Azi citesc “Primul stagiu””